0 cazuri de cancer de col uterin la femeile vaccinate împotriva HPV | Dr Marius Geantă | #știința360
Manage episode 402376833 series 3171589
În cadrul ediției de pe 20 februarie 2024 a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat cele mai recente noutăți din domeniul medical publicate pe Raportuldegardă.ro.
Puteți asculta emisiunea live, în fiecare marți, ora 14:00.
Vaccinarea împotriva HPV reduce drastic numărul de cazuri de cancer de col uterin invaziv, conform unei noi analize derulate de Public Health Scotland, care a fost publicată în Journal of the National Cancer Institute. Principalele concluzii:
Indiferent de numărul de doze administrate, nu a fost înregistrat niciun caz de cancer de col uterin invaziv la persoanele vaccinate la vârsta de 12-13 ani
▶ Vaccinarea la vârsta de 14-22 ani cu 3 doze de vaccin bivalent a redus semnificativ incidenţa cancerului cervical invaziv, în raport cu femeile nevaccinate (3.2/100 000 versus 8.4 la 100 000)
▶ Incidenţa neajustată a cancerului de col uterin invaziv a fost semnificativ mai ridicată la femeile care provin din medii defavorizate
▶ Cel mai mult au beneficiat de pe urma vaccinării împotriva HPV femeile din zonele defavorizate
Analiza a inclus datele femeilor din Scoţia născute între 1988 şi 1996, extrase din sistemul pentru programul de screening pentru cancer cervical, registrele de cancer, de imunizare şi despre mediul de provenienţă. Incidenţa cancerului cervical invaziv per 100 000 persoane-ani şi eficacitatea vaccinării au fost corelate cu statusul vaccinării, vârsta vaccinării şi mediul de provenienţă.
Mai multe detalii despre subiectele discutate:
▶ Zero cazuri de cancer de col uterin la femeile vaccinate împotriva HPV în 2008, în Scoția
▶ Cancerul pulmonar ar putea fi depistat în stadii incipiente cu ajutorul unui test de urină
▶ Cancerul ar putea fi tratat prin țintirea unor mecanisme implicate în sinteza colesterolului
▶ Grosimea retinei ar putea indica timpuriu riscul de boli cardiometabolice și neurologice
171 episod