ChatGPT şi Managementul Infecţiilor Bacteriene | Dr. Marius Geantă | #știința360
Manage episode 356802679 series 3171589
În ediția de pe 28 februarie 2023 a emisiunii #știința360, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a discutat despre limitările utilizării tehnologiei ChatGPT în managementul infecțiilor bacteriene.
Implementarea algoritmilor de tipul ChatGPT în practica clinică are anumite limitări care țin de deficiențe în conştientizarea situaţiei și inferenţa logică, putând pune în pericol siguranţa pacienţilor, conform unui studiu publicat în The Lancet. În același timp însă, ChatGPT a fost antrenat pe seturi de date suficient de mari și, deşi nu are acces la baze de date medicale specifice, oferă răspunsuri convingătoare la majoritatea întrebărilor (de nivelul unui student în anul III la medicină). Această nouă tehnologie are potenţialul de a evolua rapid şi de a se integra în cadrul clinic, motiv pentru care autorii au propus un cadrul calitativ de evaluare a siguranţei acestor modele de inteligenţă artificială, aplicabil pentru diverse specialităţi medicale.
În cadrul studiului, ChatGPT a primit opt întrebări bazate pe scenarii ipotetice de cazuri de infecții, pentru a obţine sfaturi cu privire la terapia antimicrobiană. A fost evaluat caracterul adecvat al răspunsurilor oferite, consecvența, siguranța și implicațiile privind administrarea medicamentelor. În general, ChatGPT a recunoscut limbajul natural corespunzător şi a înţeles scenariile transmise. Situaţiile medicale serioase nu au fost bine distinse de cele mai puţin importante. ChatGPT a recunoscut factorii importanți din punct de vedere clinic atunci când au fost furnizate informații explicite, dar a omis problemele relevante în scenariile de complexitate ridicată.
Informațiile au fost consecvente și nu au fost repetate în același răspuns, dar sfaturile s-au schimbat uneori la întrebările repetate. Adesea, ChatGPT a menţionat că nu îşi asumă răspunderea şi a recomandat consultarea unui specialist în boli infecţioase. Capacitatea ChatGPT de a recunoaște contraindicațiile antimicrobienelor nu s-a corelat cu importanța acestora. Algoritmul a intrat în “moduri de eșec” în care au fost oferite în mod repetat sfaturi periculoase. ChatGPT și-a ignorat uneori propriile sfaturi și a ratat adesea indicațiile clinice privind siguranța pacienților, ceea ce a facilitat planuri de management inadecvate.
Mai multe detalii despre subiectele discutate:
▶ https://raportuldegarda.ro/stiri-covid-romania/
▶ Esențial COVID-19 - https://raportuldegarda.ro/esential-sanatate-publica-analiza-ecdc-boli-infectioase-cutremur-turcia-siria/
▶ STUDIU. Cancerul, principala cauză de deces în rândul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2 - https://raportuldegarda.ro/cancer-cauza-deces-diabet-zaharat-tip-2/
171 episod